Una mia dichiarazione alla stampa romena sulla riesumazione del cadavere di Maria Ungureanu

Procurorii italieni cer o nouă autopsie în cazul morții Mariei Ungureanu, o fetiță de 10 ani, găsită înecată

by Petre Cojocaru, Italia Diaspora, Noi 29, 2017

Il funerale di Maria Ungureanu

Procuratura italiană a decis să reexamineze cadavrul Mariei Ungureanu, copila de 10 ani descoperită înecată într-o piscină din stațiunea San Salvatore Telesino, în iunie, anul trecut. Hotărârea a fost luată în lumina unor noi elemente aduse anchetei.

Doi români, Daniel Ciocan si sora acestuia, Maria Cristina, au fost acuzați la acea vreme, si sunt în continuare principalii suspecți, chiar dacă pănă acum probele nu duc direct la o sentință.

Procurorii i-au înstiințat pe apărătorii celor doi de reautopsierea cadavrului, care va avea loc peste două săptămâni, în 13 decembrie. În luna octombrie a acestui an, Curtea de Casație a respins recursul Procuraturii la măsura de nearestare a celor doi, dictată de Tribunal.

Ursula Franco, expert criminalist si unul dintre apărătorii acuzaților, ne-a declarat următoarele:

”În patru rânduri, Procuratura din Benevento a cerut arestarea celor doi, dar de patru ori judecătorii italieni, inclusiv cei de la Înalta Curte de Casație au refuzat măsura de reținere. Judecătorii de la Tribunal au acuzat Procuratura de acte de rasism si toți judecătorii implicați până acum în acest caz au sugerat Procuraturii să îl incrimineze pe Marius Ungureanu, tatăl Mariei, pentru abuzuri sexuale împotriva copilei, dat fiind faptul că, la examenele de specialitate, sperma acestuia a fost identificată pe hainele Mariei sau pe covertura patului în care dormea micuța.

Judecătorii au sugerat ca si cauză a morții un accident si au admis că Daniel Petru si Cristina Ciocan nu se aflau în localitate în momentul producerii tragediei. Apărarea lui Ciocan, din care fac parte ca expert criminalist, a susținut tot timpul că Maria, în seara fatidică, avea o întâlnire cu o prietenă, acum majoră, cu care Maria a mers să facă o baie. Pentru că era prietene intime, victima nu s-a sfiit să se dezbrace de față cu ea.

Abuzurile sexuale pe care le-a suferit defuncta sunt atribuibile tatălui si, din cercetările făcute până acum, este indubitabil faptul că mama victimei nu ar fi stiut acest lucru, având în vedere leziunele prezente pe corpul copilei (inclusiv în zona intimă), leziuni care provocau pierderi de sânge care murdăreau lenjeria intimă.

În ceea ce priveste decizia de dezhumare a corpului si efectuare a unei noi autopsii, în vederea unor noi probe care nu au putut fi probate de precedentele examene de medicină legală, nu pot decât să mă declar cu un gust amar, în sensul în care procuratura nu admite că a comis o eroare si continuă să arunce banii contribuabililor în anchete inutile, în loc să țină cont de recomandărilor judecătorilor. Un nefericit caz de moarte accidentală (petrecut într-un mediu degradat) a fost schimbat în omucidere, două vieți a doi tineri au fost aproape distruse, desi acestia sunt străini de fapt, drept mărturie fiind declarațiile martorilor, telefoanele acuzaților si un motiv pentru care să fi comis ei fapta. Mai mult decât atât, Daniel si Cristina Ciocan nu se aflau în San Salvatore Telesino în timp ce Maria îsi pierdea viața în ochii prietenei ei, care, de frică, nu a putut să o salveze”, a declarat Ursula Franco.

Rudele celor doi darsi mulți alți reprezentanți ai comunității românesti au negat în permanență vinovăția acuzaților. Rămâne de văzut dacă după reexaminarea rezultatului noii autopsii, anchetatorii vor avea în sfârsit o concluzie.

Traduzione in italiano della mia dichiarazione:

Per 4 volte la Procura di Benevento ha chiesto l’arresto e per 4 volte i giudici italiani, anche quelli della Suprema Corte di Cassazione, glielo hanno negato. I Giudici del Tribunale del Riesame hanno perfino accusato la Procura di razzismo e tutti i Giudici (GIP, 3 Giudici del Riesame di Napoli, Giudici della Suprema Corte) hanno suggerito alla Procura di incriminare Marius Ungureanu, il padre di Maria, per gli abusi sessuali sulla bambina in quanto il suo sperma è stato trovato sui vestiti di Maria e sulla coperta del suo lettino, inoltre, i Giudici hanno tutti suggerito alla Procura di percorrere l’ipotesi della morte accidentale seguita ad un gioco ed hanno escluso che Daniel Petru e Cristina Ciocan fossero in paese mentre la bambina moriva. La difesa dei Ciocan, di cui io faccio parte in veste di criminologo consulente, ha sempre sostenuto che Maria, la sera della sua morte, aveva un appuntamento con un’amica, ormai maggiorenne, e con lei si diresse in piscina per fare un bagno, si spogliò e purtroppo affogò. L’amica era più grande e molto intima, per questo motivo Maria si fidò e non si vergognò di lei. Gli abusi sessuali sono sicuramente attribuibili al padre di Maria e purtroppo dalle indagini emerge che la madre di Maria, Elena, non poteva non sapere delle terribili violenze e sofferenze patite dalla bambina visto le gravi infezioni e lesioni vaginali che aveva e che le producevano perdite che sporcavano i suoi indumenti intimi. Per quanto riguarda la riesumazione del cadavere di Maria alla ricerca di segni di una colluttazione che sono stati esclusi dai due precedenti medici legali, consulenti della Procura, non posso che dirmene disgustata, la Procura non riesce ad ammettere di aver commesso un errore, continua a buttare i soldi dei contribuenti in indagini inutili invece di seguire le indicazioni dei Giudici e della difesa. L’aver scambiato un semplice caso di morte accidentale, in un contesto familiare degradato, per un omicidio, ha distrutto la vita di due giovani che sono estranei ai fatti, lo provano i testimoni, le celle telefoniche, l’assenza di un movente, ma, soprattutto, Daniel Petru e Cristina Ciocan non si trovavano a San Salvatore Telesino mentre Maria moriva in compagnia dell’amica di famiglia la quale per paura non la soccorse.

Annunci